Si tot nu iti pasa.. :(

De ce? Ma intrebai de ce am facut asta.. Iti spun imediat: am facut o pentru ca uneori simt nevoia sa vorbesc cu tine, e o nevoie vitala; alteori simt ca mi e dor de tine cu tot sufletul meu, atat cat a mai ramas din el, si nu in ultimul rand, pentru ca de fiecare data te iubeam, te iubesc si te voi iubi. Pentru asta am facut o. N ai aprecia oricum explicatia mea si mi ai face si mai mult rau. As vrea sa pot alege zilele in care sa te vad, si cu siguranta nu s ar numara printre Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica. Acum m ai facut sa plang din nou, si nu meritam asta.. nu asa curand. Eu ma dau batuta, jur, nu mai pot.. Sper ca maine sa fie ultima zi in care sunt obligata sa ti suport prezenta. Nu mai pot..
De ce? Spui ca nu stii sa folosesti cuvinte mai frumoase atunci cand imi vorbesti, dar si asa.. ai putea fi uman, macar. UMAN. Sunt sigura ca tu cunosti destul de bine semnificatia acestui cuvant dar.. e simplu si logic comportamentul tau. Indiferent , nepasator. Pentru ca NU ITI PASA si te straduiesti sa ma convingi de asta cu fiecare ocazie posibila. Raule. Pleaca. Vreau sa pleci. Si eu as vrea sa pot pleca de aici. Nu mai vreau sa rezist, nu si de data asta.. :( SUNT O PROASTA.

Cu gandul..

Sunt o Maia nebuna si mi uit sufletul peste tot.
Sunt statiile goale de tramvai si semaforul stricat din colt.
Sunt ceasca maro din care dimineata beai un ceai.
Sunt parfumul tau preferat de migdale si unele visuri ingramadite sub covor.
Sunt zambetul inocent din oglinda si poza uitata complet intr un sertar.
Sunt de atatea ori si de fiecare data cand cotrobai dupa mine prin multime.
Sunt tu si eu in acelasi timp, fara sa stau prea mult pe ganduri.
Sunt un do diez minor lipit de o coarda dezacordata a pianului.
Sunt o lalea alba dintr un buchet mare de frunze.
Sunt toamna cand se coc strugurii si bei must.
Sunt ceasul stricat pe care continui sa l porti cu grija.
Sunt cearceaful galben din lada patului tau si am ramas neimpachetat.
Sunt noaptea si ziua, in toate impostazele pe care le poti imagina.
Sunt o rochie rosie de catifea si atarn pe umeras.
Sunt un concert impresionant de cuvinte tacute, la care te ai grabit intr o seara.
Sunt ziarul pe care ti ai varsat cafeaua si l ai aruncat la gunoi.
Sunt persoana care ti a scris versurile alea..
Sunt toate virgulele de care te impiedici cand citesti.
Sunt perechea de pantofi noi pe care ai vazut o azi la magazin.
Sunt o capsuna mare, acoperita cu frisca si livada de ciresi din spatele casei.
Sunt fractiunea de secunda in care adormi.
Sunt camasa gri pe care ai purtat o sambata si mi a placut.
Sunt o ciocolata cu menta si tigara pe care te ai prefacut ca o aprinzi.
Sunt un desen dintre cele la care lucrezi mereu cand te caut.
Sunt o esarfa verde pe care o poti purta primavara.
Sunt oja rosie de pe unghiile ei si cutia de cadou primita de ziua ta.
Sunt pretutindeni, oriunde, orice, oricand si oricum.
Sunt o Maia fericita asa, dar uneori ma faci sa plang.

Eu sunt Maia.

Ciocolata calda cu frisca, Soare, noi razand..
Era ieri, iti amintesti? Azi e altfel pentru ca fiecare zi e diferita, desi treci pe langa locuri cunoscute. Doar ca nu ti dai seama. Tu nu simti, tu nu stii, tu nu vrei, de ce?.. Eu stau aici cuminte si te privesc. Sunt doar un copil. Alerg desculta pe strazi, razand din cand in cand la o frunza ce imbratiseaza pamantul sau la albina asezata pe banca din colt.
Eu am rabdare atunci cand trebuie sa astept ceva special pentru ca nu vreau sa treaca pe langa mine doar asa, pur si simplu, intr o plimbare efemera.. Am ganduri, am multe ganduri ce viseaza cu ochii deschisi sub acelasi Soare melancolic al zilelor de primavara.
Cafeaua mea e dulce, a ta e la fel de dulce ca a mea si nici nu stiam ca o preferi asa. Tu te tot uiti la mine si ma faci sa zambesc. Ce ai vazut pe chipul meu? Pentru ca ochii mei cantau melodia ta preferata, ochilor tai.
Tu te joci mereu cu cuvinte si gesturi, tu ma imbratisezi si apoi te ascunzi mai multe zile la rand, doar ca sa desenezi. Tu habar n ai, fraierule! Te grabesti sa pleci si uiti sa lasi o floare sufletului meu nerabdator.
Imi vine sa te trag de parul ala cret si sa te arunc in nisip, in timp ce marea ne ar asculta povestea, amuzata..

:)

Azi am renuntat. Sunt om simplu oricat de mult am incercat sa ma complic.
Ma iau ca atare si mi fac bagajele. Plec pe strazi cu oameni aparent simpli, obisnuiti frumosi. Oameni cu sufletele in culori, ca si mine. Am alaturi Soarele, cateva poze, sperantele si amintirile. Nu sunt singura si nici n am sa ajung vreodata astfel. N am unde sa fug si sa ma ascund, ce pot face? N am cum sa dispar pentru ca sunt destul de vizibila. Ma resemnez, asta e realitatea.
Am sa ma trezesc intr o zi noua cand va fi primavara cu adevarat si Soarele mi va face cu mana. Atunci am sa mi arunc pe mine o rochie oarecare si apoi am sa plec pe strazi, la intamplare. Nu trebuie sa cant, pot sa ascult in schimb orice melodie.
Vrei sa mi vorbesti sau nu, ok. Nu esti obligat la nimic, faci doar ce simti. Asta voi face si eu. Acum mi e somn, foarte somn si vreau sa respir linistita. La revedere viata artistica, cu imprumut.
Nu mi ramane decat sa astept toamna urmatoare.

Atat..

Am pierdut notiunea timpului. Am uitat cum sa mai sper la ziua de maine, pentru ca nici nu mai stiu ce zi e azi. Ieri, azi si maine, e doar momentul cand plang din nou. Nu mai vreau sa zambesc pentru ca nu mai pot, pentru ca nu mai stiu cum. Oricum, mereu ma fac de ras in fata ta si niciodata nu ma vezi asa cum sunt. Nu mai am putere, nu mai am chef sa te vad ca apoi sa pleci iar, la fel cum ai venit.
Am pierdut complet notiunea timpului. M am pierdut pe mine si te urasc. Ma vreau inapoi, vreau sa fiu fericita, sa mi amintesc cum e sa zambesc si sa ma bucur de viata. Mi ai omorat sufletul si de data asta imi doresc sa moara si al tau. Au trecut clipele cand spuneam ca simpla ta fericire ma face si pe mine fericita, chiar daca nu ma include. Te urasc pentru ca traiesc un moment in care nimeni nu ma iubeste. In fond, nici n ar mai avea ce..

Atat: tu.

Ca un copil ai clipit, te ai asezat pe podea si ai asteptat acolo entuziasmat, zambind cu sufletul. Eu te priveam emotionata, in timp ce te rezemai de perete. Ma gandeam ca umarul meu e la fel de aproape, si chiar mai tandru, dar cum puteam sa ti arat asta? Nu stiu sa schimb ceva din ''creatia'' mea. Am pierdut controlul, vei putea sa ma ierti candva si pe mine?
Nici nu inteleg pentru ce am un suflet, nu ii gasesc scopul. Pentru ce, spune mi? Nu merit.
Si de ce? de ce stai acolo nemiscat, cand stiu foarte bine ca ti e frig? A inceput sa ninga si tanjesti disperat dupa o imbratisare..Sau poate imi imaginez eu, inspirata de ceea ce simt. Te ai ridicat sa pleci. Ca un copil, m am asezat pe locul tau si iti plang absenta in tacere. Cand vii, astept sa te apropii si ma uit, cand te indepartezi. Pe mine, pentru ca pe tine nu o sa te uit vreodata. Nu pot si nici nu vreau, nu am cum. Oricum nu totul e posibil asa cum se spune.
E ca si cand pierd ceva cu fiecare secunda in trecere. Raman fara nimic si totusi aleg sa te pastrez asa, pur si simplu pentru ca existi. Doar tu existi, stiai? Nu fi surprins, pentru ca eu ma asteptam la asta si te accept ca atare.
Ma intreb, ai sa vii luni? Marti, miercuri, joi ..sau macar vineri? Daca nu ajungi la timp, eu te voi astepta in continuare sambata, duminica si iar luni..
Stiu ca ai zambit, intr un fel, pentru mine. Ma simteam ca si cand ceilalti nu s ar afla in jurul nostru. Multumesc, altceva nu mai conteaza acum. Ei vor pleca pe rand unul cate unul, si promit ca inchid usa dupa fiecare. Meriti tot, orice, chiar si fara nimic. Se poate sa ma insel cu totul si doar sa ma amagesc, dar nu vreau sa aflu, nu mi spune, nu cred, nu aud, nu vad.
Totusi, ai sa ma gasesti acolo in primul rand, ca de obicei. Daca e aglomerat, vei gasi liber scaunul de langa mine, ca sa te poti feri de multimea enervanta.
Te ascund, te protejez cu gandul, te gasesc cu privirea, te caut cu trupul,te strig plangand, te astept razand, te pastrez sperand, te iubesc mult.