Vazut. Trecut.

Era o zi nebuna de joi..

Cate frunze de Toamna peste noi! Ma alergai cu privirea printre toate culorile alea ciudate de pe chipurile oamenilor din jur.. Intr-un final, m-ai prins. Caci sufletul mi s-a oprit la Verde si dintr-o data am stiut totul. Sigur, stiam deja ca e culoarea ta preferata. Mai stiu si ca tu n-ai stiut, de fapt, nicicand despre noi. Dar am presupus in continuare ca-ti place sa citesti. Parea ca-mi ascultai gandurile cu atentie de fiecare data cand ne imbratisam zambetele. Parca ai fi vrut sa ma transpui intr-un bestseller, numai ca nu stiai exact ce titlu sa-mi pui. Totusi, n-ai incetat sa-l cauti pe cel mai potrivit. Mi-ai cantat de atatea ori cuvintele pe scena aia mica si inoportuna, pana sa observi ca plangeam.. Si-atunci s-a nascut Curcubeul! Am plans cu zilele in care ne vedeam peste tot si cu dorul care ma facea sa alerg pe strazi de nerabdare sa ajung la timp. Am plans, inca o data, cu fiecare clipa cand tu radeai cu pofta de copilul din mine si cel mai mult am plans cand ai plecat.. Dar am muncit din greu ca tu sa vezi frunzele astea banale si multicolore pe care le calci grabit. Ti-am iubit pasii de fiecare data si afla ca, singura, mi-am publicat sufletul pe toate rafturile Toamnei!
Nici acum nu-mi gasesti titlul, nu-i asa? Era ''O zi nebuna de joi''..