Cat mai dureaza? Probabil tot atat.

''Si ia spune-mi tu mie, explica-mi te rog.. unde ziceai ca se duc lucrurile care dispar? Unde ajung ele cand pleaca grabite cu parti din suflete singure, fara sa se uite in urma?''
Cu un par valvoi asprit de excesul de fixativ mirosind a bomboane dulci, domnisoara privrea in gol la o oglinga de-acuma sparta, insirata pe podeaua umeda. Praful zacea peste tot si i s-a racit cafeaua, atat de mult timp a trecut de cand a varsat-o mecanic in ceasca.. Sa fi trecut o ora? Sa fi trecut o zi? Cu bateria de la telefonul mobil descarcata, s-a refugiat muta in camera ei, sub draperiile de un albastru inchis inabusitor.. Ca era zi sau noapte, ca plangea tare sau ca adormea suspinand usor, ca era miezul noptii sau ca deja rasaritul Soarelui, se pare ca nu mai avea importanta. Unde pe drum s-a pierdut si cine o fi fost persoana care a insotit-o pana in acel punct? Se pare ca uneori isi arunca neglijent peste trup cateva materiale si fuge pe scari in nebunia noptii cu muzica stridenta in surdina, oameni straini pana si de ei insasi, pianul acoperit din fata pietei si cel care il manevreaza cu o pricepere de amtor.. Mai departe: incepe ploaia, se grabeste sa coboare din nou trepte nesfarsite de pasi. Metrou. Asa, macar aici se simte ca acasa, ca in sufletul ei amortit. Stiai ca metroul e ca un om normal (omul normal este asemenea unui artist neinteles, indiferent de natura artei sale)? Si din punctul meu de vedere, un om normal arata exact ca ea, ca Domnisoara, prezentau cam aceleasi simptome. Revenind la partea cu metroul, spun ca oamenii in suferinta sunt astfel pentru ca trec prin locuri ca si metrourile prin statii, fara sa se uite-n urma sau fara sa-si permita sa simta altceva decat indiferenta atunci cand trebuie sa permita coborarea ''calatorilor''. Si continua sa mearga.. Cand a iesit la suprafata, era Toamna iar si frunzele-i loveau pielea palida de pe chip. Cate anotimpuri au vizitat, la rand, locul de sub picioarele sale prea subtiri, obosite? De tot atatea ori si-a uitat uitat, rascolind prin gunoaie vesnice, sufletul peste tot..