Sper sa bata vantul....

Ma simt sau nu. Privind in soare, ma regasesc in lumina protectoare a ochilor tai.
Uneori, zambesc din plin. Atunci ma simt, cand te privesc.Atat. De fiecare daca cand pleci, inca ramai aici. Si in acele momente ma simt, pastrandu te in niste umbre sterse de timp.Ma simt, cand corpul tau se apropie de al meu,prea indiferent, in nestire, vesnic cu privirea infipta greu in pamant.
Doar imi imaginez ca te alung din mine, mereu cand afirm prefacut ca te urasc. Atunci este cand nu simt. Pentru ca stii tu, cu toate astea, nu pot sa te urasc.
Cand te parasesc e o iluzie. Te ridic apoi din nou, pana atingi inconstient si absurd, dorul. Dorul de tine. Dorul meu de tine.
Un tablou lipsit de valoare, imbratisand obosit franturi din ceea ce arunci la intamplare. Imaginea mea reflectata in fata ta, asa este. Vreau sa nu vad deloc atunci cand ma mai uit spre tine. Sa nu vad nimic si, din intuneric sa se strecoare o raza calda, necesara.
Dar.. indepartandu ma din ce in ce mai mult de tine, niciodata nu te am simtit mai aproape de mine, ca acum.
Totul este un amalgam din noi, cu mine si cu mai mult Tu.
Vreau sa am o tigara parfumata, in lumina semiobscura a unei camere , nici mica nici mare. Vreau s o aprind si sa o las sa arda pana se stinge lent, singura. Si privind printre fum la fotografia cu tine, sa ti simt atingerea mainii calde pe umarul meu gol. Stiu ca inca vei continua sa ma iei prin surprindere. Niciodata cand vreau eu, uneori cand vrei tu dar prea putin. Eu sunt Tu.Eu cred ca daca ai putea sa te privesti in oglinda sufletului meu, te ai simti si tu Tu, asa cum ma simt eu. Si din eu separat si un tu la fel, n ar mai putea ramane prea mult eu fara tine, si tu te ai avea, impreuna cu mine.
Scuza ma, in seara asta ma prezint usor zapacita in fata parfumului tau obisnuit.
Ah! Mi am amintit ce vroiam sa te intreb: din intamplare, nu ai cumva sa mi daruiesti, o tigara..?