Pur si simplu, nu ma pot abtine.

Un mic fragment din ''Jane Green, Jenima Jones'' pe care l am surprins in seara asta, rasfoind lacoma paginile: ''Imi doresc ca momentul asta sa dureze pt totdeauna, sa dispara lumea intreaga si sa raman doar eu cu El. El si cu mine. Vreau sa tin minte senzatia asta pentru tot restul vietii mele, sa i simt bratele prinse in jurul meu, bataile inimii lui langa obrazul meu. Imi inchid ochii si ma lipesc pur si simplu de el. Vreau sa stau aici mereu, si mereu, si mereu. ". Mi a captat atentia pentru ca simt cum ma regasesc perfect in fiecare rand, cu fiecare cuvant adaugat, doar daca ma gandesc la tine. Sigur ai simtit la fel si tu, atunci. Iti amintesti acum, nu? - si am o vaga impresie ca nu sunt singura care se regaseste printre cele mentionate mai sus-.

Doar asa..:)

Intr-adevar, asta trebuie sa fie o perioada a schimbarilor..se plimba singura pe strazile bucurate de razele unui soare nou de toamna.
Merge asa de cateva ore, dar nu simte nevoia sa se opreasca vreo clipa. Nu si de data asta, pentru ca acum stie sigur ca nu va mai gresi adresa. Un zambet imens ii invadeaza intreg chipul in timp ce priveste voioasa imprejurimile, ganditoare: oameni, locuri, natura, viata. Sufletul ei e acaparat de o sperantza parca misterioasa, diferita de orice altceva aflat in sufletul ei vreodata. Are multa incredere in fiecare pas, stabilit deja sau nu. FIecare gest al ei, fiecare miscare, scoate la iveala o noua stralucire aparte. Un cadru special dintru un decor special: ea, prioritatile ei, persoanele straine din jur, sentimentele razvratite, vorbele aruncate pe pamant, priviri fara semnificatii in mod deosebit si ..ea.Din nou, da. Se asaza pe margnea unei strazi, cu picioarele incrucisate. O alta de data asta. Stie ca e ceva ce ii zambeste ciudat, oriunde ar fi ascuns..o urmareste in soapta, cu privirea. Poate ca in orice moment i se va face observat, iar atunci va stii inca si mai bine ca a avut dreptate. Nu i pare rau pentru trecut, nu a pierdut nimic din ceea ce ar fi trebuit pastrat. Regreta doar acele momente dragalashe, care.. desi are impresia ca au ramas atunci, acolo, ii vor reveni de fiecare data cand isi va aminti, sau le va recunoaste traindu le inca o data, si inca o data. Un alt cadru special dintr un alt decor special. Incuie cu grija fiecare secunda, minut, ora cel mult.. si arunca rapid cheia intr un buzunar vechi. Paraseste parti din frumusetzi exterioase, in interior. Cand i se face dor, le imprastie neatent pe covor si le admira, impreuna. Apoi din nou le aduna, le arunca, le aduna si chiar nu si pierde timpul cu lucruri mici, asa cum o fac ei.
Cu sigurantza orice e important primeste atentia cuvenita, la momentul oportun.

PUNCT.

Astazi am constatat cat de simplu poate fi sa faci curat..curat in camera, in sentimente, si curat in cutia cu ''prieteni adevarati si dragutzi''.

Aruncam un lucru pentru ca e vechi, urat, nesemnificativ si dauneaza grav propriei fericiri, dar si pentru a face mai mult loc altora care o merita: la gunoi! Gunoiul se defineste ca fiind locul unde parasim pentru totdeauna ceva ce ne a afectat mult prea mult si in mod repetat, impreuna cu amintiri neplacute si lipsite de culoare. Acum totul sta la locul lui. Fiecare, pe rand, asa cum trebuie. Sigur ca si tu te afli acolo, impreuna cu el, ea, precum si cu restul inutilitatilor ce obisnuiau sa fie incluse in meniul zilnic, pana astazi. Da, astazi! Este o zi memorabila. Am pus un MARE PUNCT, care se va continua cu un inceput PE MASURA. Mai spun ca.. ''in sufletul meu, am avut mereu..o raza de lumina, un curcubeu'', si imi promit sa le incui acolo pentru totdeauna. O dezamagire, doua, trei sua mai multe, te fac mai puternic, anticpiand numai lucruri frumoase ce asteapta nerabdatoare la coada.

Iubesc toate clipele traite, indiferent de felul lor, pentru ca mi au aratat drumul spre aici, locul unde ma regasesc pe zi ce trece mai mult. :)

E teorie.

Haide..chiar nu simti cum iti zambeste din umbra, in coltul camerei? Fara aproape nimic, totul sta pentru tine, chiar totul..

Isi apleaca capul pe marginea pianului, si degetele ii fug pe rand, printre clapele negre, albe..o armonie de acorduri parasite de culori rasuna, fara amprenta verde din ochii tai reci. Un penultim acord, dar glasul tau inca doarme pe podea prafuita de altii..Da, e asa mult praj in jur si parca nu se mai termina.. Se intoarce cu spatele, incearca sa adoarma si ea, visand ca ai deschis ochii si alergati de mana. Dar se trezeste apoi, numai ca se imagineze inca o data in acel moment, cand i a luat prea multa vreme sa ti spuna. Tot ea, singura, se arunca peste ultimul acord verde inchis, din seara asta. Te cheama printre scandurile obosite.Nu i asa ca acum o surprinzi parca, mai clar? Sigur ca ii asculti vocea, desi incerci sa ascunzi si asta, cand o privesti insistent si pleci. Nu ti displace. Se intreaba iar daca are sens sau nu sa ti spuna ceva, oare nu ar face decat sa repete ceea ce tu reprimi, desi e mult prea evident? Se aduna din ganduri si amintiri, isi inchipuie pana joi, intrerupta din cand in cand doar de pasul tau superficial..Inca doua zile, inca doua zile din praf..dar spera ca poate ploaia nu va ajunge acolo inaintea ta.

Acum trebuie doar sa tii minte detalii, si..grabeste te! Daca iti doresti cu adevarat sa ajungi.

Copilul toamnei.

O imagine urata si prea mult lipsita de sens. De ce, daca o facea sa zambeasca, ea apoi reusea sa planga iar?..A ridicat o si apoi a aruncat o la loc, fara nici un gand in mod special. Poate ca n a simtit nici acum ceva anume, dar cum? cand privirea lui facea semne disperata ca si el o iubeste.. A lasat o jos. E straniu cum se odihnea parasita langa pamantul rece al noptilor razvratite, din fiecare septembrie. O fruza in evadare printre pomi, coboara speriara peste parul ei lung, invelit cu miere.. I se alatura oarecum calma, si o priveste cum plange pe ascuns..Vantul se zbate sa o imbratiseze din nou, si arunca in ea cu picaturi umede din ploaie, a atins o pe un umar. O prinde de mana si e multumit daca o aude soptind ca are de gand sa plece, sa plece in continuare.. Pe chipul ei se proiecteaza bucati din suflet, fara contur, ce ocupa fiecare parte ramasa.. Inca mai lipsesc unele cuvinte, desi e posibil ca urmatoarea ploaie pierduta de el, sa i le daruiasca efemer. Poate toamna urmatoare, sau poate macar cealalta, se va indura sa o ascunda langa el..

Inca mai caut unele cuvinte..

Uite noaptea asta , de exemplu..Parca obositor de enervanta in absentza ta, parca prea..intr un fel.
Nici nu stiu de ce am venit, cand continuarea era deja evidenta. Aveam sa zac aruncata pe canapeaua asta impersonala, cu ei in jurul meu. Ei care, euforic, arunca fara oprire cu imbratisari fericite, indemnati de alcoolul obsedant . Tintesc fara voie sentimentele reprimate ale unora, si atat. In tacere, te am chemat sa ti spun ca...da, intr un mod sufocant de inexplicabil mi e dor de tine. Acum, linistea s a asezat comod pe locul liber de langa mine, si chiar cred ca, din nu stiu ce motiv misterios, mi te indeparteaza intentionat. Fumul de tigara imi mangaia pielea insistent, pe ritmul acelor acorduri seducator de sinistre..Nici nu ai cum sa ma auzi. Stiu, e o naivitate stupida din partea mea sa fac asta, dar pentru ca esti Tu am ales sa ti las sufletul meu , fara s-o vrei macar. Prefer sa fac asta, decat sa mi uit corpul cuiva ce l asteapta oponent dorintei mele..
Uite noaptea asta..Vreau sa plec, sa parasesc pentru moment atmosfera teribil de inabusitoare a noptilor abandonante in care m ai aruncat. Te strig si iar nu ma auzi, pentru ca a inceput sa danseze printre frunze, vantul..

O poza rupta, dintr un sertar prafuit.

Desi nu i placea cafeaua in mod deosebit, indragea momentele amarui ale diminetilor in care se putea rasfatza gustand curioasa din ceasca lui.

El o urmarea cu privirea zambindu i si era nespus de fericit pentru ca se putea bucura in tacere de inocentza gesturilor ei. Cu o mangaiere timida, ii alinta chipul bland si i spunea ''buna dimineatza''. Stia ca fiintza aceea delicata ce i completa perfect sfarsiturile de saptamana, ii apartinea cu toata intregimea sufletului ei. De asemenea, se considera norocos pentru ca simpla lui prezentza ii daruia intotdeauna un zambet dulce,naiv, cum nu mai intalnise la nimeni altcineva pana atunci.

In serile de sambata cand ajungea acasa, se regasea complesit in imbratisarile ei copilaroase. Se ratacea visator printre parfumul parului ei matasos si ii spunea ca nu o va lasa sa mai plece vreodata...

Se simtea implinita, adormind spre miezul noptii sub atingerea puternica a bratelor lui. Toate astea o faceau sa imprastie fericirea in orice ar fi facut si.. niciodata nu si ar fi putut imagina un cadou mai special decat El.

Era protejata si iubita asa cum doar spera ca va fi..pentru ca merita asta din plin!

Septembrie, dimineatza.

Ii placea de fiecare data cand purta esarfa aceea maro inchis. El crede ca se potriveste perfect cu parul ei caramiziu si ochii verzi. Azi, chiar i a spus ca are o privire mai calda fatza de ultima data cand s au vazut, si a imbratisat o. Ii place sa mearga mai incet pe strada atunci cand ploua, si nu intelege de ce se grabesc ceilalti..
Numele ei, Ella. Cumva, ii placea mult culoarea rosie. Pe el l a cunoscut de mai multe ori, sub orice identitate, dar de fiecare data ca la inceput. A aflat ca uneori, totul se pierde printre randuri dintr o simpla alegere stupida, lipsita de culoare. Si acele clipe unice care pareau sa dureze pentru totdeauna, se reduc
numai la teancul de poze imprastiate prin camera, consolat de lacrimi si sentimente reprimate..Dar lacrimile naive acum nu pot repara mare lucru. 4 secunde si totul s a sfarsit..Observa cum fiecare isi urmeaza noul drum si isi propune sa tina pasul cu realitatea, atat cat poate. Se ascunde in culori, ridica de jos o frunza aramie si o mangaie invidioasa . Zambetul toamnei o surprinde in aceeasi ipostaza
melancolica de anul trecut. .Inca 4 secunde, si inca 4 secunde..Fiecare vis reprimat, sperantza..se imbina catifelat precum culorile unui curcubeu pe sfarsite, intr o jumatate de suflet..
Efemer, suav si misterios ne am pierdut pe drum..dar vantul face ordine oricum!